Ce este dezvoltarea întârziată a vorbirii la un copil?

În prezent, RRD devine o problemă medicală acută, deoarece tot mai mulți copii stăpânesc vorbirea cu un decalaj serios. Întârzierea se manifestă prin refacerea extrem de lentă a vocabularului, prin absența îndelungată a primei fraze și apoi a vorbirii coerente.

RRD poate fi primară sau secundară. Cea primară se observă cu conservarea completă a auzului, a vederii și a capacităților intelectuale. Secundară apare ca o consecință a unei boli grave a copilului.

Severitatea ZDR în diferite cazuri variază semnificativ, astfel încât este împărțită în grade:

• Gradul I – Absența completă a vorbirii;
• gradul II – Pronunțarea și înlocuirea incorectă a sunetelor, utilizarea doar a propozițiilor simple;
• gradul III – Folosirea doar a celor mai simple cuvinte, sunete „înghițite”, rearanjarea silabelor într-un cuvânt, vorbire greoaie;
• gradul IV – Nicio claritate a articulării, „terci în gură”, erori semnificative în formarea cuvintelor.

Norma de dezvoltare a vorbirii la copii

Mulți părinți moderni tind să creadă că un copil care nu a vorbit înainte de 2,5-3 ani este o variantă a normei. Este necesar doar să mai așteptăm puțin și vorbirea va apărea de la sine. Cu toate acestea, acest lucru este departe de a fi adevărat. Părinții ar trebui să monitorizeze în mod clar corectitudinea vorbirii și dezvoltarea mentală, pe baza normelor actuale. Vorbirea copilului se dezvoltă în etape și fiecare etapă este caracterizată de anumite acțiuni și comportamente:

• A doua lună – bâzâit, primul râs;
• 3-4 luni – la fredonare, apar combinații de sunete ale buzelor cu vocale;
• 6 luni – apariția vorbirii bâlbâite;
• 1 an – complicarea expresiilor faciale și a gesticulației; cuvintele balbăite încep să difere în intonație. În lexicul de aproximativ 10 cuvinte formate din 2-3 silabe. Se formează vorbirea motorie;
• 1,5 ani – bebelușul repetă cuvinte simple după un adult, vorbirea motorie se dezvoltă în mod activ, vocabularul conține până la 30 de cuvinte. Recunoaște obiecte după ureche și le arată pe o imagine. Înțelege și îndeplinește cereri simple ale adulților;
• 2 ani – sunt folosite până la 200 de cuvinte, se dezvoltă vorbirea frazală, copilul poate formula un gând simplu;
• 3 ani – Numărul de cuvinte legate de diferite părți de vorbire crește până la 1500, propozițiile devin complexe și constau dintr-un subiect, predicat și complement.

În cazul în care copilul dumneavoastră îndeplinește indicatorii de mai sus, dezvoltarea sa poate fi considerată normală.

Simptomele și semnele întârzierilor de vorbire

Primele semne de întârziere a vorbirii pot fi observate de la o vârstă foarte fragedă:

• Luna a treia – copilul nu pronunță sunete, nu răspunde la expunerea la sunete, plânsul este monoton;
• 3-4 luni – bebelușul nu zâmbește sau nu manifestă alte emoții, nu răspunde la cuvinte și gesturi;
• 6 luni – nu bâlbâie;
• 1 an – copilul nu emite sunete, nu face gesturi de indicare, de rămas bun și alte gesturi, nu distinge intonația, nu răspunde la nume;
• 1,5 ani – nu reacționează la discursul adresat, în lexic nu există deloc sau mai puțin de 30 de cuvinte, Copilul nu mestecă independent sau înghite prost;
• 2 ani – vocabular foarte limitat, nu are abilități de repetare a cuvintelor și de compunere a frazelor. Nu poate numi părți ale corpului și obiecte;
• 3 ani – încă nu înțelege discursul adresat, nu este capabil să formeze o propoziție din două părți, „înghite” terminațiile cuvintelor sau le întinde puternic. Dacă se spune ceva, ceilalți nu pot înțelege nici discursul, nici sensul acestuia. Are un vocabular minim. Principala modalitate de comunicare este non-verbală. Voce neobișnuită, de exemplu: scârțâitoare sau „pe nas”.

Cauzele dezvoltării întârziate a vorbirii

Întârzierea în dezvoltarea vorbirii se poate manifesta la un copil aflat în diferite stadii de maturizare psihofiziologică. Fiecare perioadă este caracterizată de propriul set de factori nefavorabili care duc la probleme de vorbire.

Perioada prenatală

• hipoxie fetală;
• hidrocefalie;
• formare deficitară a creierului;
• infecții intrauterine;
• patologia congenitală a organelor auditive și de vorbire.

Perioada de naștere

• Asfixie sau hipoxie în timpul travaliului;
• traumatisme la naștere;
• încurcarea cordonului ombilical.

Perioada postnatală

• Tulburări neuropsihice;
• neuroinfecții (meningită, encefalită etc.);
• boli complexe (fibroză chistică, malformații cardiace, afecțiuni hepatice și renale etc.);
• boli cronice ale urechii;
• tulburări de auz (de exemplu, surditate congenitală);
• traumatisme craniocerebrale;
• leziuni ale anumitor părți ale aparatului de vorbire;
• tulburări ale procesului de vocalizare.

Adesea, specialiștii folosesc o altă clasificare, care definește cauzele DDD ca fiind biologice sau sociale. Cauzele biologice sunt considerate a fi factorii deja enumerați. La cele sociale se includ următoarele:

• lipsa unei atenții corespunzătoare din partea părinților;
• hiperparentalitatea nejustificată;
• spitalizarea frecventă a copilului;
• traume psihologice;
• probleme sociale în familie, abuzul asupra copilului;
• fascinația excesivă pentru gadgeturi;
• familie bilingvă, în urma căreia copilul nu poate face față încărcăturii duble a centrului logopedic.

Dezvoltarea întârziată a vorbirii – aceasta nu este o boală independentă, ci doar o consecință a factorilor externi nefavorabili și a patologiilor care se dezvoltă în organismul copilului

Diagnosticarea ZRD

Fără a identifica factorul care provoacă dezvoltarea întârziată a vorbirii, este imposibil să se efectueze un curs eficient de corecție. Prin urmare, este foarte important să se efectueze o examinare completă a copilului înainte de a începe tratamentul.

În cazul ZRD este necesară consultarea unui logoped, logoped, ORL-ist, neurolog, psihiatru, psiholog pentru copii, precum și a metodelor instrumentale de diagnosticare:

• neurosonografia – studiul tulburărilor organice la nivelul creierului la sugari cu ajutorul ultrasunetelor;
• RMN și CT sunt foarte precise în detectarea patologiilor cerebrale, dar au multe contraindicații pentru bebeluși;
• EEG se folosește pentru a determina activitatea bioelectrică a creierului;
• electroneuromiografia determină prezența tulburărilor în părțile periferice ale sistemului nervos;
• audiometria vă permite să evaluați activitatea aparatului auditiv, etc.

În plus, testele de laborator sunt, de asemenea, utilizate pentru a determina nivelul hormonal al glandei tiroide, prezența focarelor inflamatorii în organism și mulți alți indicatori.

Corectarea și tratamentul PPD

ADHD nu dispare aproape niciodată de la sine. Chiar dacă semnele sunt ușoare, este necesară trimiterea timpurie la un specialist. Variabilitatea tratamentului DDD este foarte largă și depinde de cauzele apariției sale. În orice caz, tratamentul trebuie să fie cuprinzător. Acesta poate include:

• lucrul cu un logoped sau cu un defectolog;
• diferite tipuri de masaj logopedic;
• gimnastică de articulare;
• activități de dezvoltare a motricității fine, a abilităților senzoriale și de vorbire;
• proceduri fizioterapeutice;
• neurostimulare;
• terapie medicamentoasă (în cazurile severe);
• intervenție chirurgicală (în cazul unor defecte fizice ale aparatului de articulare).

În centrul nostru, unul dintre principalele instrumente pentru corectarea PPD la copii este terapia logopedică. Cele mai eficiente tehnici de logopedie în cadrul jocurilor cu muzică live trezesc interesul activ al copilului. Schimbarea constantă a atenției, schimbarea locațiilor și forma jucăușă a lecțiilor exclud apariția negativismului de vorbire, care apare atunci când specialistul așează copilul la masă și cere de la el imposibilul, obligându-l să repete exerciții monotone și plictisitoare de fiecare dată. Obținem rezultate eficiente exclusiv prin motivația și interesul copilului, care apar în timp ce acesta se joacă și se distrează.

Logoritmica trezește dorința de a vorbi și îl motivează pe copil să pronunțe corect