Simptomele dislaliei la copii

Dislalia este de obicei detectată începând cu vârsta de trei ani. Cu toate acestea, corecția începe mai aproape de vârsta de cinci ani, deoarece înainte de acest moment problemele de pronunție a sunetelor pot fi explicate prin imaturitatea fizică a aparatului de articulare. Mai ales că, cu astfel de defecte de pronunție, copilul nu are probleme de inteligență, nu există tulburări organice ale SNC, precum și ale organelor de auz. În plus, cu această patologie, copiii au un vocabular mare, citesc bine, compun propoziții în mod competent.

Cu toate acestea, cu dislalia, discursul copilului se distinge printr-o serie de semne care ar trebui să alerteze cu siguranță părinții:

• pierderea unor litere din cuvinte;
• înlocuirea sunetelor asemănătoare din punct de vedere fonetic între ele;
• pronunțarea incorectă a unor sunete;
• includerea unor sunete în plus într-un cuvânt.

Odată cu dezvoltarea corectă a vorbirii, se observă următoarea ordine de formare a sunetelor:

• până la 3 ani – reproducerea corectă a sunetelor din antogeneza timpurie (vocale și toate consoanele simple), fluierăturile sunt complet formate;
• 4 ani – sunete de șuierat complet formate;
• 5 ani – toate sunetele sunt pronunțate clar, inclusiv „p” și „l” complexe.

Dislalia se caracterizează prin tulburări de pronunție în grupurile de sunete șuierătoare, fluierătoare și sonore. Dacă pronunția este tulburată într-o singură grupă de sunete, se vorbește despre dislalia monomorfă , iar dacă în mai multe – despre dislalia polimorfă sau complexă.

Tipuri de dislalie

Dislalia este de obicei împărțită în două tipuri:

• mecanică

Problemele de vorbire încep ca urmare a unor defecte fizice și anomalii ale aparatului de vorbire.

• funcțională

Provocată de tulburări neurodinamice ale creierului și se dezvoltă și sub influența manifestărilor sociale negative.

Cauzele dislaliei la un copil

La cauzele dislaliei mecanice specialiștii includ:

• defecte ale maxilarului (mușcătură incorectă, palat plat, spațiu interdentar mărit între incisivii centrali etc.);
• probleme la nivelul frenului limbii și al buzei superioare;
• buzele foarte voluminoase, dezvoltarea lor anormală;
• limbă îngustă, mică sau prea mare;
• lipsa dinților, prezența unor luxații ale maxilarului, etc.

Cauzele dislaliei funcționale sunt problemele sociale și biologice negative:

• slăbirea severă a organismului în urma unor boli;
• dezvoltarea fizică întârziată;
• disfuncții cerebrale, întârzieri în dezvoltarea mentală și psihoverbală, tulburări de deficit de atenție și hiperactivitate etc.;
• izolarea socială și dezadaptarea copilului din cauza abandonului și a lipsei unei comunicări depline;
• neglijență pedagogică;
• auzul fonematic neformat;
• educația bilingvă, atunci când familia este multilingvă;
• tulburări de vorbire semnificative la părinți și la persoanele apropiate pe care copilul le poate imita.

Diagnosticarea și corectarea dislaliei la un copil

Diagnosticare

Diagnosticarea dislaliei, precum și a oricărei tulburări de vorbire ar trebui să fie un logoped cu experiență. Acesta examinează cu atenție copilul, află detaliile vieții și dezvoltării sale. Deosebit de importante pentru înțelegerea apariției tulburărilor de vorbire sunt următoarele date:

• Cursul sarcinii și al nașterii;
• ce boli a avut mama în timpul sarcinii;
• bolile de care suferea bebelușul în momentul examinării;
• nivelul de dezvoltare psihomotorie;
• abilitățile motorii;
• prezența hipoacuziei și a vederii reduse;
• structura și formarea aparatului responsabil cu articularea și eventualele defecte ale acestuia;
• probleme în dezvoltarea auzului fonematic și calitatea pronunției sunetelor.

Rezultatele obținute în timpul examinării îi ajută pe specialiști să afle cauza patologiei, să pună un diagnostic și să elaboreze un plan de terapie corectivă.

Diagnosticul precoce permite să se facă față dislaliei în mod eficient și excluzând intervenția medicamentoasă la 95% dintre copiii care se adresează specialiștilor

Corecție

Cursul de corecție este întotdeauna elaborat pas cu pas, pe baza particularităților patologiei:

• eliminarea defectelor identificate ale aparatului de vorbire care afectează calitatea pronunției (corectarea mușcăturii, plastina frenului etc.), dezvoltarea percepției auditive, lucrul asupra motricității fine, stabilirea unei respirații normale a vorbirii;
• dezvoltarea abilităților inițiale de diferențiere a sunetelor, pronunțarea lor cu ajutorul diferitelor tehnici și echipamente logopedice, automatizarea pronunțării sunetelor, precum și introducerea în vorbirea orală a sunetelor lucrate;
• stăpânirea și îmbunătățirea abilităților de comunicare vocală, datorită cărora copilul învață să folosească sunetele corecte atunci când comunică.

Succesul corecției logopedice este în dependență directă de regularitatea cursurilor. Frecvența acestora ar trebui să fie de cel puțin două ori pe săptămână, ideal fiind trei. Cu toate acestea, părinții trebuie să înțeleagă că este imposibil să se obțină un efect pozitiv rapid fără teme sistematice.

Dacă se urmează o abordare cuprinzătoare, combinând cursuri cu specialiști, gimnastică de articulare, diverse masaje logopedice și exerciții la domiciliu, este nevoie de până la trei luni pentru a corecta formele simple de dislalie. Pentru a scăpa de formele complexe este nevoie, de obicei, de 3 până la 6 luni.

Tulburarea pronunțării sunetelor în absența corecției duce adesea la disgrafie sau dislexie și complică, de asemenea, socializarea copilului.

Prevenirea dislaliei

Măsurile preventive sunt foarte importante pentru a preveni dezvoltarea patologiilor de vorbire. Aici rolul principal este acordat părinților. Problemele de vorbire pot fi evitate dacă:

• corectați la timp defectele dentare;
• să monitorizați erupția la timp a dinților;
• introduceți alimente solide în dieta copilului;
• să dezvoltați în mod activ abilitățile motorii fine ale copilului;
• evitați folosirea cuvintelor distorsionate și a argoului, pronunțați clar sunetele, folosind o articulare corectă;
• vizitați un logoped în mod regulat până la vârsta școlară.