Ce este respirația?

În primul rând, să înțelegem ce este „respirația” în general. Așadar, respirația este cea mai importantă funcție de susținere a vieții corpului uman; este un proces de schimb de gaze între mediul extern și organism (oxigen-dioxid de carbon). În consecință, ventilația pulmonară se realizează datorită modificărilor ritmice ale volumului toracelui și al plămânilor sub influența eforturilor mușchilor respiratori care au ca scop întinderea elementelor elastice ale plămânilor și ale toracelui, pentru a învinge forțele de frecare în mișcarea aerului prin trahee și bronhii.

Procesul de respirație

Procesul de respirație este împărțit în extern (ventilația plămânilor și difuzia gazelor în plămâni) și intern (transportul gazelor de către sânge, difuzia gazelor în țesuturi și respirația internă a țesuturilor), încălcarea unuia dintre aceste procese duce la modificări patologice în întregul mecanism de respirație.

Frecvența și volumul respirator

Frecvența respiratorie la nou-născuți (până la 3 zile de viață) – 56 pe minut, până în primul an de viață – 36-35 bătăi/minut, deja până la 2 ani – 31 bătăi/minut, la copii până la 3 ani – 28 bătăi/minut. Volumul de inspirație și expirație până la 1 an 45 ml, deja până la vârsta de 4 ani 140 ml, odată cu vârsta volumul respirației crește. Dacă frecvența respiratorie cu vârsta scade, volumul respirației crește.

Tipuri de respirație

În fiecare perioadă de vârstă la copii, tipul de respirație se schimbă, acesta depinde nu numai de vârstă, ci și de sexul copilului. Mușchii diafragmei, pieptului și umerilor sunt implicați în procesul de respirație. De exemplu, la nou-născuți până la șase luni de viață, respirația abdominală este predominantă (diafragma este implicată). Atunci când copiii se află cel mai adesea în poziție verticală, mușchii intercostali sunt, de asemenea, conectați la diafragmă (toracică, de tip mixt). Odată cu dezvoltarea centurii scapulare începe să predomine respirația toracică. De la 8-10 ani la băieți începe să predomine respirația de tip diafragmatic, iar la fete predomină cea toracică. cel mai rațional tip de respirație, atât din punct de vedere fiziologic, cât și pentru a pune în aplicare funcția de fonație, este cel diafragmatic (implică diafragma și coastele inferioare).

Tipuri de reispirație

Respirația poate fi împărțită în mod condiționat în fiziologică, de vorbire și de fonație. 

Respirația de vorbire și de fonație

Respirația de vorbire este abilitatea de a reproduce o inspirație scurtă și o expirație orală lungă, asigurând o pronunție lungă și sonoră a sunetelor de vorbire, precum și fluiditatea și fuziunea pronunției.

Termenul „fonație” este definit ca „vocalizare”. „…În forma sa „pură”, respirația fonatorie poate fi observată în procesul de țipăt al sugarilor” (L. Belyakova). Activitatea faldurilor vocale depinde de sarcina de fonație: acestea se încordează, îngustând fanta vocală, produc o varietate de mișcări oscilatorii de intensitate variabilă. În conformitate cu aceasta, putem concluziona că legătura strânsă dintre respirație și vocalizare a dus la un astfel de fenomen ca înlocuirea și inalienabilitatea conceptelor de respirație „vorbire” și „fonație”.

Astfel, este rezonabil să considerăm respirația de fonație ca fiind o etapă inițială în formarea respirației de vorbire.

Înainte de începerea actului de vorbire, respirația este rapidă și profundă, se caracterizează prin prezența unui anumit volum de aer capabil să asigure suportul pentru presiunea subclaviculară. Este importantă distribuirea rațională și cheltuirea rațională a jetului de aer în vorbirea orală, mai ales în pronunțarea continuă a segmentului de enunț completat logic.

Caracteristicile mecanismelor de vorbire și respirație fiziologică

Se definesc caracteristicile mecanismelor de respirație a vorbirii și respirația fiziologică non-vorbitoare: 

• Ritmicitate, cursivitate, cu o anumită frecvență, care poate varia în funcție de încărcătura fizică (mersul rapid, urcarea scărilor etc.) sau de starea emoțională (în timpul excitației) și este marcată de expirațiile nazale, care în plus sunt aproape identice ca durată și volum; 
• inspirația în timpul vorbirii se caracterizează printr-o durată de multe ori mai lungă și o scădere uniformă a volumului în mijlocul plămânilor; 
• Inhalarea se caracterizează prin vigoare, accelerare și adâncime suficientă, cu variații în timpul cântării este mai rapidă decât în timpul vorbirii; 
• Dependența duratei expirațiilor în vorbire și a amplitudinii expirațiilor de particularitățile materialului pronunțat, de metoda de pronunție (voce, șoaptă), de condițiile conversației (monolog, dialog), precum și de o serie de alți factori; 
• Expirația este baza întregului proces de vorbire, de caracterul ei depind parametri precum puterea, egalitatea, luminozitatea, de exemplu; 
• Presiunea intrapulmonară (E. Harutyunyan); 
• condițiile finite și schimbătoare în sistemul de rezonator prin modificări ale presiunii, vitezei fluxului de aer și masei acestuia (N. Zhinkin).

Studiați celelalte articole ale noastre pentru a înțelege procesele respiratorii ale copilului dumneavoastră și dezvoltați respirația împreună cu noi.